Abstract | În această teză de diplomă, subiectul principal constă în trei creaturi mitologice, pe care vom încerca să le prezentăm prin folclorul românesc autentic. Întrucât la început s-a cultivat tradiția orală, adică poveștile s-au transmis din generație în generație și, prin urmare, ele puteau fi găsite în patru dialectele istorice românești, mai ales în dacoromână, iar mai rar în aromână, meglenoromână și istroromână. În secțiunea inițială va fi cercetată noțiunea de balaur, caracterizată printr-o varietate de balauri, populând elemente primordiale: apa, pământul și aerul așa cum a ilustrat Tudor Pamfile, dar și cu sursele mito-magice ale lui Andrei Oișteanu. Din următoarea secțiune va fi văzută complexitatea zmeului, fiind înfățișat cu balaurul în a doua etapă, iar ca texte reprezentative au fost alese două basme Greuceanu și Prâslea cel voinic și merele de aur, publicate de un mare colecționar Petre Ispirescu, a cărui dorință era să ofere poveștile oamenilor cu educație limitată, care locuiau în Țările Române. În ultima parte a analizei se va arăta figura zburătorului, adică un demon seducător, legat frecvent de iubire și de provocările cu care se confruntă cuplurile. Fiindcă Mihai Eminescu s-a inspirat din folclorul românesc, a scris poezia Luceafărul. Folclorul de asemenea reprezintă și legătura dintre trecut și prezent, dar în același timp este o comoară culturală inestimabilă și imensă. Datorită mai multor culegători și scriitori, care au simțit dragoste pentru tradiție și patrie, în ziua de azi ne putem bucura de numeroase opere literare. |
Abstract (croatian) | U ovom diplomskom radu glavna su tema tri mitološka bića koja ćemo pokušati prikazati kroz autentični rumunjski folklor. Budući da se u početku njegovala usmena tradicija, odnosno priče su se prenosile s koljena na koljeno, stoga su se iste mogle pronaći u četiri povijesna rumunjska dijalekta, uglavnom u dakorumunjskom, a rjeđe u arumunjskom, meglenorumunjskom, i istrorumunjskom. U početnom dijelu istražit će se pojam balaura, kroz karakterizaciju raznolikih balaura koji nastanjuju primordijalne elemente: vodu, zemlju i zrak kako ih prikazuje Tudor Pamfile, ali i uz mitsko-magijske izvore Andreja Oișteanua. U nastavku vidjet će se složenost zmeua koji je prikazan kao balaur u drugoj fazi, a dvije bajke Greuceanu i Prâslea cel voinic și merele de aur, odabrane su kao reprezentativni tekstovi koje je napisao veliki kolekcionar Petre Ispirescu, čija je želja bila učiniti dostupnima priče ljudima s ograničenim obrazovanjem koji su živjeli u rumunjskim zemljama. U posljednjem dijelu analize bit će prikazan lik zburătora, odnosno demona zavodnika, često vezanog uz ljubav i izazove s kojima se susreću parovi. Budući da je Mihai Eminescu bio inspiriran rumunjskim folklorom, napisao je pjesmu Luceafărul. Folklor također predstavlja poveznicu prošlosti i sadašnjosti, ali je ujedno neprocjenjivo i neizmjerno kulturno blago. Zahvaljujući nekolicini kolekcionara i pisaca, koji su osjećali ljubav prema tradiciji i domovini, danas možemo uživati u brojnim književnim djelima. |